Elisabeta de Wied - Carmen Sylva- regina poetesa

( 1843-1916 )

Cea care a impodobit tronul Romaniei alaturi de sotul ei Carol I este tot de obarsie nobila germana. Principesa Elisabeta de Wied a vazut lumina zilei la 29 decembrie 1843, in Castelul parintesc din Neuwied, langa Rin. Ca in toate familiile bogate din vatra germana, primeste o instructie aleasa. Cunoaste bine limibile engleza, franceza, italiana, suedeza iar mai apoi si romana, limba poporului care o va adopta.
Tatal sau era printul Hermann de Wied, iar mama printesa Maria de Wied, fiica de duce. Era fiica Rinului, fluviu cu legende fermecatoare, dar si fiica fascinantei paduri Monrepos, unde unde se gasea un pavilion de vanatoare, transformat in resedinta de vara a Casei de Wied.

Pseudonimul Carmen Sylva ( in altina: Carmen – cantec, poezie; silva – padure ) este expresia sentimentelor poetice de dragoste fata de universul copilariei.
Cand a fost uns domn – 1866 - , Carol I era neinsurat si, conform Constitutiei, n-avea dreptul sa ia in casatorie o romanca. Abia in 1869, domnitorul purcede in patria natala ca sa-si caute mireasa. In acest voiaj se va celebra logodna si casatoria printului Carol cu printesa Elisabeta, dupa demersurile puse la cale de catre rudele nobiliare. Ceremonia avu loc la Castelul Monrepos, dupa ritul protestant, iar balul la Neuwied. Pe 18 noiembrie, perechea princiara isi lua drumul spre Romania, prin Viena si Budapesta. Calatoria se face cu vaporul pe Dunare pana la Giurgiu, iar de aici - pe prima cale ferata din regat - pana la Bucuresti, in sunete de clopot si ovatiile multimii.
Primirea triumfala si prietenoasa a impresionat-o profund pe Elisabeta, care va evoca mai apoi momentele in colorate pagini memorialistice.

FILANTROPIE SI POEZIE

Lovita de soarta prin disparitia iubitei printese Maria, Regina Elisabeta, care n-avea dreptul legal sa se amestece in politica, s-a refugiat in literatura, muzica, arte plastice si opere de filantropie.
In timpul Razboiului de Independenta (1877-78), admirand pilda sotului ei Carol, mereu prezent pe front, Doamna Elisabeta a transformat sala tronului din Palatul Domnesc in atelier imens in care doamnele de vaza si femeile din popor faceau camasi, cearsafuri, bandaje, scama pentru spitale. Cotroceniul a fost amenajat, sub supravegherea ei personala, in ambulanta unde ingrijea, impreuna cu medicii si infirmierele, de soldatii raniti pe campiile bulgaresti, in lupta cu turcii.
Fire sensibila, de o bunatate nemaipomenita, altruista, regina-poetesa. a ocrotit literele si artele romane, broderia si miniatura. Saloanele ei din Sinaia si Bucuresti erau mereu pline de artisti, pe care-i proteja si ajuta. Bisericile au beneficiat de donatiile ei. In mare parte, ei i se datoreaza dezvoltarea talentului lui George Enescu, inca de copil, trimitandu-1 la studii in strainatate. Era a doua lui mama. La Peles, ca si in palatul bucurestean, Enescu avea odaia sa. Era considerat un fel de copil al casei - afirma I. G. Duca in Amintiri politice.
Iubind muzica, i-a mai ajutat pe Grigoras Dinicu si pe alti muzicieni ai timpului. Regina canta bine la pian si orga, in saloanele regale de la Bucuresti si Peles se auzeau zilnic concerte simfonice. Intalnirile celebre cu artisti si scriitori i-au atras Bucurestiului supranumele de “Micul Paris” al Balcanilor.
Intr-o vreme cand latifundiarii nostrii cumparau doar tablouri clasice occidentale, Regina Elisabeta, admiratoare a pictorului Nicolae Grigorescu, ii platea acestuia sume exceptionale pentru cele mai de seama panze din colectie, dintr-o grija regeasca de ajutorare.
Sub imboldul lui Vasile Alecsandri, care-i dezvaluie tainele liricii noastre populare, ea invata bine romaneste si se lasa in captivitatea muzei poeziei, reluand scrierea versurilor, ca-n vremea primei tinereti.
A tradus, mai intai, in limba germana din creatiile lui Alecsandri. Apoi, talentul nativ ii dadea ghies sa compuna poezii originale. Sovaia sa-si tipareasca lucrarile, socotind ca darurile ei literare nu erau compatibile cu pozitia de Suverana. Sub imboldul bardului de la Mircesti, devenit prieten al familiei regale, Elisabeta publica in Germania, Franta si Romania, sub pseudonimul literar Carmen Sylva, mai multe creatii in versuri si proza, intre care spicuim:
Froze: Povestile Pelesului (1882 si 1883), Cugetcirile unei Regine (1882), Robia Pelesului (1888), Mesterul Manole (1892), Povestile unei Regine (1901), Craciunurile unei Regine (1905).
Poezii:
- Rinul meu (1884), devenita foarte populara in Germania, un imn intru slava fluviului pe malurile caruia s-a nascut Regina;
- Monrepos (1884), capodopera Carmen Sylvei, cu 12 parti corespunzatoare lunilor anului, toate alcatuind un ciclu de legende gratioase, de ganduri inalte;
- Patria, 1891;
- CAntecele de mare, 1891.

CARMEN SYLVA SI EMINESCU

Reproducem pe scurt episodul povestit lui Gh. Eminescu, nepotul poetului (fu al fratelui cel mic Matei).
... Curioasa, Regina Elisabeta a dorit sa-1 cunoasca direct pe Mihai Eminescu, poftindu-1 la palat prin criticul Titu Maiorescu. Se povesteste ca, in timpul audientei, regina i-a dat o poezie de-a ei s-o citeasca si sa-si dea parerea. Poetul a citit-o cu atentie, a recitit-o, apoi cu ,,originala lui sinceritate", cum scria Delavrancea intr-un articol, i-a spus:
- Majestate! In forma actuala cred ca ar fi mai bine sa nu fie publicata...
Obisnuita cu lingusirile, Carmen Sylva a fost izbita de indrazneala acestui boem care venea in audienta cu o redingota de imprumut. Suparata, regina a facut uz de autoritatea regala si i-ar fi spus lui Eminescu:
- Uiti ca vorbesti cu regina Romaniei?
- Da, dar nu cu regina poeziei !
Chiar memorialistul o considera "versiune". In legatura cu intrevederea dintre regina Romaniei si regele poeziei mai aproape de adevar mi se par Memoriile scriitoarei Elena Vacarescu, cea care a trait un timp in anturajul reginei, pana la idila cu printul Ferdinand, mostenitorul tronului. In aceste memorii urmasa stralucita a familiei de boieri si poeti vacaresti include si un jurnal al Carmen Sylvei. Jurnalul nareaza, intre altele, si despre intalnirea ei cu Eminescu. Era nelinistit, ravasit, tenebros ca Manfred sau Faust. A sarutat grabit mana suveranei si a servit cu stangacie ceasca de ceai oferita chiar de regina. A baut ceaiul cu sete - noteaza Carmen Sylva. Trasaturile fetei tradau oboseala unei tinereti traite fara bucurie. Degetele-i erau lungi si inghetate, obrajii brazdati de riduri, cu buze fine, ii traducea, toate emotiile... Avea vocea rtiflusita, dar duionsa, ca a turturelelor spre toamna. Cand i-am laudat versurile, a inaltat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte din copaci», a suspinat el, adus pentru o clipd la, realitate.
Care o fi adevarul despre acea memorabila intalnire? S-a incheiat rece, dupa o izbucnire infatuata a vizitatorului marcat de boala sau... cu voce duioasa ca a turturelelor spre toamna?

SINGURATATEA SFARSITULUI UNEI REGINE

Dupa ce batrana ,,Aquila Neagra" s-a prapadit (1914) regma Ehsabeta s-a trezit singura pe lume, singura de tot. Avea o groazmca impresie de pardsire. fara barbat, fara copii, fara preotii legii ei, departe de rudele, de tara ei” (I.G. Duca, Amintiri politice") Fiica Rmului dorea sa moara mai repede si sa ajunga in cnpta de la Curtea de Arges, langa Regele Carol I, langa unica fiica, printesa Maria, care muscase tarana de mica. In iarna lui 1915-16 dormea in apartamente inghetate. A facut gripa, congestie pulmonara si la 18 februarie si-a dat obstescul sfarsit, fiind inmormantata cu mare raceala, fara lacrimi, soarta ei trista dovedind inca o data desertaciunea maririlor lumesti.
La mormantul de la Arges, intre cosciugul ei si al Regelui Carol I, intr-o cutiuta pirogravata de Regina Maria, au fost depuse osemintele micii printese Maria. Cripta de piatra a unit pentru etermtate barbatul, sotia si singurul lor copil. Cuib de vulturi impreunati in moarte…

ADESEA MA UIT LA USA...

Adesea ma uit la. usa si-mi zic:

Acum se deschide indata,

Micuta mea scumpa, zglobie sarind ,

In prag fara veste s-arata.

Si chiar de-ar fi numai vedenia ta,

Ce vrea sa ma--ngane si minte,

Nu tremura mama, odorul men drag,

Cand tu ii rasai inainte.

Ci bratele atunci le-as intinde cu dor,

Stand muta cu ochi plini de ruga

Ca visul meu drag, abia impanzit,

De-o soapta gonit, sa nu fuga,.

Si dat de mi-arfi un semn drag sa-mifaci,

Apoi sa te stingi de departe,

Ah! Cat te-as sorbi intr-o clipa macar

Sa-mifie de-ajuns pan' la moarte!,